Un Nume Pentru România
Comunicat de presă
28 November 2025

UNPR și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca redimensionează colaborarea strategică

UNPR și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca redimensionează colaborarea strategică

UNPR și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca redimensionează colaborarea strategică

O delegație a Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), formată din Dl. Ioan Lucian – președinte, Dl. Tiberiu Markos – vicepreședinte, Dl. Cătălin Pah – președinte UNPR Nord-Vest și Dna. Loredana Tare – vicepreședinte UNPR Nord-Vest, a avut o întâlnire de lucru cu Dna. Daniela Popescu, prorector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca .

Întâlnirea a avut ca obiectiv principal redimensionarea parteneriatului dintre UNPR și Universitatea Tehnică, în vederea relansării proiectelor comune și a consolidării colaborării dintre mediul academic și mediul de afaceri.

După o trecere în revistă a realizărilor din ultimii 2–3 ani, discuțiile s-au concentrat pe conturarea unui plan de colaborare atât pe termen scurt (1–3 luni), cât și pe termen lung (3–4 ani). Părțile au stabilit, de asemenea, întâlniri periodice la fiecare trei luni și au constituit echipele de lucru care vor gestiona relația UNPR – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Această colaborare reafirmă angajamentul UNPR de a sprijini inițiativele care conectează mediul academic cu mediul de afaceri și care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a industriei și educației tehnice din România.

Publicat inițial pe unpr.ro · 28 November 2025

← Toate noutățile

Alte noutăți

29 July 2026

Test

wdkbhawedrfbiuhiaherfbjnw

Citește mai mult →
5 June 2026

Zipper, companie membră UNPR, a participat la EU-Moldova Investment Conference

Domnul Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER, membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), a participat pe 4 iunie 2026 la EU – Moldova Investment Conference, în urma invitației primite din partea organizației. Eveniment...

Citește mai mult →