Un Nume Pentru România
Comunicat de presă
8 August 2018

Interactiunea dintre membrii UNPR ia amploare

Doamna Laura CIUHU, vicepreședinte UNPR, s-a aflat ieri, 07.08.2018, într-o vizită de afaceri în Oradea, unde dorește să facă o investiție.

Cu această ocazie, a fost organizată o întâlnire la sediul Federației Patronilor Bihor,membră a Uniunii Naționale a Patronatului Român, cu reprezentanți din conducerea FPB și cu membri din conducerea UNPR din această zonă.

În programul vizitei de la Oradea, a mai fost inclusă și o întrevedere cu city managerul municipiului Oradea, dl. Dacian PALLADI. Alături de asociatul domniei sale, dl. Bogdan CUZA, dna. CIUHU i-a prezentat acestuia proiectul investițional de aproximativ 5 milioane euro în domeniul tricotajelor.

IMG_7590

Reprezentanții FPB au promis sprijin total pentru ca investiția dnei. Ciuhu și a dlui. Cuza să poată prinde contur cât mai repede.

IMG_2949

Biroul de presă

Uniunea Națională a Patronatului Român

Publicat inițial pe unpr.ro · 8 August 2018

← Toate noutățile

Alte noutăți

29 July 2026

Test

wdkbhawedrfbiuhiaherfbjnw

Citește mai mult →
5 June 2026

Zipper, companie membră UNPR, a participat la EU-Moldova Investment Conference

Domnul Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER, membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), a participat pe 4 iunie 2026 la EU – Moldova Investment Conference, în urma invitației primite din partea organizației. Eveniment...

Citește mai mult →