Un Nume Pentru România
Comunicat de presă
30 January 2025

Întâlniri importante cu oficialități în județul Hunedoara

Întâlniri importante cu oficialități în județul Hunedoara

În 29 ianuarie 2025, președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian, împreună cu Simona Cojocărescu, vicepreședinte UNPR și președinte UNPR Hunedoara, au avut întâlniri importante în județul Hunedoara.

O discuție semnificativă a avut loc cu primarul Municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, care a durat o oră și a abordat subiecte esențiale pentru dezvoltarea locală, inclusiv:
-Înființarea Comisiei Economice Consultative de pe lângă Consiliul local Deva.
-Transformarea digitală a administrației locale.
-Dinamizarea colaborării dintre primăria Municipiului Deva și reprezentanții mediului de afaceri de pe raza acestuia.
-Organizarea unor evenimente de afaceri cu caracter regional.

Inițiativa la nivel național a UNPR, privind înființarea Comisiei Economice Consultative, a fost primită de către primarul Lucian Ioan Rus cu toată convingerea, că este absolut necesară ca o dovadă clară a deschiderii administrației locale față de mediul de afaceri.
„De altfel, noi am demarat procedurile de înființare a acestei comisii” I-a transmis primarul Lucian Ioan Rus, președintelui UNPR.
S-a hotărât, de asemenea, ca în cel mai scurt timp, să se stabilească data unui evenimet regional de afaceri, organizat în Deva, după un format pe care UNPR îl practică în regiunea N-V.

Simona Cojocărescu a declarat că organizația pe care o conduce va juca un rol activ în sprijinirea mediului de afaceri din județ. În cadrul întâlnirilor cu prefectul județului, Florina-Doris Visirin, și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, s-au discutat posibilitățile de colaborare pentru a facilita interacțiunea între mediul de afaceri hunedorean și instituțiile județene.


Prefectul județului Hunedoara, Florina-Doris Visirin, și-a arătat întreaga disponibilitate pentru a deveni partener al UNPR Național și UNPR Hunedoara, în înregistrarea unor astfel de evenimente.
Președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, și-a luat angajamentul că va analiza cu atenție propunerea  UNPR de înființare a Comisiei Economice Consultative de pe lângă Consiliul Județean Hunedoara „trei întâlniri deosebit de importante, cu propuneri concrete ale UNPR, privind crearea unor punți de legătură între mediul de afaceri hunedorean și instituțiile importante ale acestuia și promisiuni ferme ale celor trei șefi de instituții, că vor manifesta o deschidere totală față de mediul de afaceri, este bilanțul vizitei mele alături de Simona Cojocărescu în județul Hunedoara”. A declarat președintele Ioan Lucian la sfârșitul zilei petrecute în acest județ.

Publicat inițial pe unpr.ro · 30 January 2025

← Toate noutățile

Alte noutăți

29 July 2026

Test

wdkbhawedrfbiuhiaherfbjnw

Citește mai mult →
5 June 2026

Zipper, companie membră UNPR, a participat la EU-Moldova Investment Conference

Domnul Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER, membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), a participat pe 4 iunie 2026 la EU – Moldova Investment Conference, în urma invitației primite din partea organizației. Eveniment...

Citește mai mult →