Vineri, 21 septembrie 2018, a avut loc la Consulatul General al României din Gyula (Ungaria) o seară cultural artistică intitulată „Centenarul în ipostaze identitare”.
La invitația domnului Florin Trandafir VASILONI, Consulul General de la Gyula, Federația Patronilor Bihor și Uniunea Națională a Patronatului Român au fost reprezentate de domnii Vasile FONOAGE, președinte al Comisiei de Transporturi a UNPR și Gheorghe BARNA, consilier al președintelui UNPR. La această manifestare a luat parte și PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe a Românilor din Ungaria, precum și preoți, profesori și alți membri ai comunității românești din Ungaria.
Prezentarea Catalogului și a expoziției au fost făcute de doamna dr. Daniela BĂLU, directoarea Muzeului Județean Satu Mare, iar spectacolul folcloric a fost susținut de Ansamblul „Cetatea Codrului” din Ardud însoțiți de însuși primarul acestei localități.
În anul Centenarului, a fost o manifestare de cultură, istorie, obiceiuri și tradiții la care UNPR și FPB au participat în semn de respect și bazându-se pe o bună colaborare cu Consulul General al României din Gyula.


Biroul de presă
Uniunea Națională a Patronatului Român
Domnul Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER, membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), a participat pe 4 iunie 2026 la EU – Moldova Investment Conference, în urma invitației primite din partea organizației. Eveniment...
Citește mai mult →