Un Nume Pentru România
Comunicat de presă
23 May 2025

Uniunea Națională a Patronatului Român și Federația Angajatorilor din Ucraina își unesc forțele pentru dezvoltare economică într-un parteneriat strategic la București

Uniunea Națională a Patronatului Român și Federația Angajatorilor din Ucraina își unesc forțele pentru dezvoltare economică într-un parteneriat strategic la București

Uniunea Națională a Patronatului Român și Federația Angajatorilor din Ucraina își unesc forțele pentru dezvoltare economică într-un parteneriat strategic la București

Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) a semnat pe data de 23 mai 2025, la sediul său central din București, un Memorandum de Cooperare cu Federația Angajatorilor din Ucraina (Federation of Employers of Ukraine – FRU), cea mai influentă organizație patronală din Ucraina, reunind peste 140 de asociații din sectoare economice cheie și reprezentând peste 8.000 de companii care generează aproximativ 70% din PIB-ul național al Ucrainei.
Acest demers strategic este menit să întărească parteneriatul economic bilateral și să creeze premisele dezvoltării unor proiecte comune în domenii precum agricultura, investițiile, comerțul, digitalizarea, energia și reconstrucția infrastructurii, contribuind astfel la consolidarea relațiilor economice dintre România și Ucraina în contextul actual regional.

  „Semnarea acestui memorandum reprezintă un pas important în direcția cooperării economice dintre România și Ucraina. UNPR va continua să faciliteze dialogul și conexiunile între                                 mediile   de afaceri din cele două țări, cu obiectivul clar de a transforma aceste parteneriate în inițiative concrete și durabile”, a declarat Dl. Ioan Lucian, Președintele Uniunii Naționale a                           Patronatului Român.

Delegația ucraineană, condusă de Dna. Diana Fareniuk, Deputy Director General for Industrial Policy, a fost compusă din companii importante din domeniul Agricol, Industrial și Auto, IT și Energie din Ucraina, interesate să dezvolte parteneriate în vederea facilitării transferului de know-how, atragerii de investiții și identificării unor oportunități concrete de colaborare pe piețele regionale și internaționale. Discuțiile au vizat și crearea unor mecanisme eficiente de cooperare între mediile de afaceri din cele două țări, precum și participarea la proiecte comune de reconstrucție și dezvoltare economică.

 „UNPR își exprimă angajamentul ferm de a sprijini dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Ucraina. Suntem convinși că dialogul constant între organizațiile patronale pe care le                        reprezentăm va crea cadrul necesar pentru demararea unor proiecte concrete, menite să contribuie la intensificarea cooperării bilaterale și la sprijinirea mediului de afaceri din ambele                       țări”, a declarat Dl. Sebastian Hedea, Director General UNPR, în urma semnării Memorandului.

Acest acord marchează un pas esențial în consolidarea colaborării regionale, deschizând noi perspective pentru creșterea durabilă și schimbul de experiență dintre cele două țări.

Biroul de Presă   UNPR

București, 23 mai 2025

Publicat inițial pe unpr.ro · 23 May 2025

← Toate noutățile

Alte noutăți

29 July 2026

Test

wdkbhawedrfbiuhiaherfbjnw

Citește mai mult →
5 June 2026

Zipper, companie membră UNPR, a participat la EU-Moldova Investment Conference

Domnul Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER, membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), a participat pe 4 iunie 2026 la EU – Moldova Investment Conference, în urma invitației primite din partea organizației. Eveniment...

Citește mai mult →